Beneficiar:
Administraţia Naţionalã Apele Române
Descrierea proiectului
Râul Uz, pe sectorul amonte de baraj, este unul dintre râurile repezi din România datorită diferenţei mari de nivel între izvor şi lac. În fiecare an au loc modificări ale albiei în plan orizontal şi/sau vertical (traseu şi/sau profil).
Barajul Poiana Uzului, ca unul dintre cele mai mari baraje din Romania, a fost construit cu un inalt nivel de securitate; cu toate acestea cunoasterea timpilor de reactie si a zonelor inundabile reduc la minim riscurile ce pot sa apara in cazul unui accident soldat cu ruperea barajului. Aceste informatii se pot obtine prin construirea unui model 2D - nepermanent. In cadrul proiectului s-a realizat simularea cu ajutorul computerului a efectelor unei presupuse ruperi a barajului si s-au evaluat efectele hidraulice şi social – economice în aval.
Concluzii:
■ au fost realizate douã scenarii de rupere a barajului obţinându-se hidrografele undelor de viiturã imediat aval de baraj în caz de accident (scenariile de rupere s-au realizat în colaborare cu Universitatea Tehnicã de Construcţii sub îndrumarea prof.univ.dr.ing. Dan Stematiu);
■ pe baza datelor topografice s-a alcãtuit modelul geometric al albiei în aval de baraj şi s-au tranzitat prin ea undele de viiturã în caz de accident;
■ s-au obţinut parametrii hidraulici ai scurgerii în toate secţiunile aval; spre exemplu înalţimea maximă a coloanei de apă a fost de cca. 18 m iar viteza maximă de curgere de 9m/s;
■ timpul de propagare al viituri, calculat pentru localităţiile din aval este mic aşa încât pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti s-a recomandat instalarea unui sistem de monitorizare a barajului pentru a detecta din timp eventualele comportări atipice periculoase şi declanşarea procedurilor de urgenţă; s-a recomandat deasemenea realizarea unui plan de acţiune în caz de avarie.

