Descrierea proiectului:
Amenajare hidroenergetică pe râului Argeş este proiectată în scopul obţinerii de energie electrică regenerabilă prin valorificarea unei trepte brute de 6 m existente în acumulare. Această treaptă poate fi marită ulterior la 8,5 m prin ridicarea uvrajelor amenajării de la 172,00 mdM la 174,50 mdM. Astfel, s-au studiat două soluţii (ambele cu prelucrarea integrală a debitelor afluente):
A) MHC pentru un debit instalat Qi =30,0 m3/s la o cadere brută de 6 m (172,00 mdM – 166,00 mdM) si o putere brută de 1200 kW;
B) MHC pentru un debit instalat Qi =30,0 m3/s la o cadere brută de 8,5 m (174,50 mdM – 166 mdM) şi o putere brută de 1740 kW.
Proiectul propune soluţia A, putându-se trece cu usurinţă ulterior la soluţia B, care ar fi maximum din ceea ce se poate valorifica energetic în această secţiune a râului Argeş.
Constructiv, microhidrocentrala este alcatuită din urmatoarele elemente:
■ trei prize de apa de câte 10 m3/s fiecare;
■ trei conducte de aducţiune Ø 2,0 m cu intrarea directă în turbine;
■ trei hidroagregate proiectate asfel încat să funcţioneze pentru cele doua soluţii studiate în proiect;
■ trei conducte de restituţie a apei turbinate spre bazinul disipator existent;
Concluzii:
■ cele trei fire energetice din alcătuirea microhidrocentralei funcţionează independent;
■ funcţionarea MHC la NNR-ul actual (172,00 mdM) va valorifica o mare parte din potenţialul hidroenergetic pierdut, producând anual o energie de 10.000.000 kWh/an;
■ funcţionarea acesteia la NNR-ul proiectat (174,50 mdM) va fructifica la maxim acest potenţial, producând anual o energie verde de 14.000.000 kWh/an;
■ microhidrocentrala produce energie electrică verde (nepoluantă), negenerând emisii asupra mediului nici în etapa de construcţie nici în etapa de exploatare.

